Euro Partener
Unitate Protejată
Despre Noi
Cine suntem
Asociaţia Filială ,,Sfântul Ştefan” a Ligii Naţionale a Organizaţiilor cu Personal Handicapat în Cooperaţia Meşteşugărească din Bârlad, str. Republicii nr. 223, judeţul Vaslui, reprezentată legal de d-nul Dragomir Benone, în calitate de Director, este o organizaţie non guvernamentală, apolitică, care desfăşoară acţiuni umanitare de scoatere din anonimat a persoanelor cu dizabilităţi, de sprijinire a tratării, reabilitării şi creşterii calităţii vieţii acestora.
Asociaţia vine în sprijinul copiilor, adulţilor cu dizabilităţi, a tuturor categoriilor de persoane ce necesită sprijin şi integrare socio-profesională şi protecţie socială.
Asociaţia este activă în domeniul protecţiei persoanelor cu dizabilităţi, prin campanii, proiecte de incluziune pe piaţa muncii.
În unitatea protejată autorizata Secţia ,,EURO PARTENER,, din cadrul FILIALEI SFÂNTUL ŞTEFAN A L.N.O.P.H.C.M Bârlad lucrează persoane cu dizabilităţi şi persoane din categoriile vulnerabile.
Profitul nostru este utilizat pentru a creea noi locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilităţi şi cei din grupurile vulnerabile şi pentru finanţarea proiectelor asociaţiei.
Ce am realizat
- Grup sanitar adaptat pentru persoanele cu dizabilităţi în centrul oraşului;
- Sală de kinetoterapie și recuperare medicală;
- Atelier reparaţii calculatoare pentru persoanele cu dizabilităţi;
- Repartizarea profitului către proiecte sociale dedicate persoanelor cu handicap;
- Club de şah, table şi rummy pentru persoanele cu dizabilităţi;
- Cadouri de Paşti şi de Crăciun;
- Organizări de evenimente şi acţiuni caritabile;
- Angajarea şi menţinerea în câmpul muncii a persoanelor cu dizabilităţi.
